VIDEO | Palatul Kretzulescu, cea mai stilată reședință boierească (DOCUMENTAR)

Palatul Kretzulescu este o clădire istorică din centrul Bucureștiului și se află în imediata apropiere a Parcului Cișmigiu, în partea dinspre Știrbei Vodă.

Palatul poartă numele Elenei Kretzulescu, cea care a și avut inițiativa construirii lui. Clădirea, alături de alte case ale lui Constantin Kretzulescu, marele Ban al Craiovei, construite încă din anul 1718, au intrat în moștenirea Elenei Kretzulescu.

Aceasta a fost descendenta a două mari familii boierești din Țara Românească, fiind fiica Mariei Filipescu și a lui Constantin Kretzulescu. Ea a studiat la Geneva arta și literatura.

Deși avea 6 ani când Constantin Kretzulescu a murit, ea a fost cea care a moștenit terenurile tatălui. La începutul anilor 1900 ea a ajuns la București, iar doi ani mai târziu, în anul 1902, l-a angajat pe arhitectul Petre Antonescu să realizeze planurile pentru construirea unei clădiri mult mai mari, în stil renascentist, cu influențe baroce.

Ridicarea acestui palat s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani, fiind cea mai importantă lucrare a arhitectului. Astfel, de la o casă sobră, palatul a devenit una din referințele arhitecturale ale Capitalei, așa cum și-a dorit Elena Kretzulescu.

Petre Antonescu, care abia absolvise Școala de Artă din Paris, a proiectat clădirea în așa fel încât să poată oglindi prosperitatea pe care o avea orașul la acea vreme. Acesta a pus în aplicare ideile deprinse în Franța, dar și unele noi, inovatoare, ale arhitectului Ion Mincu.

Cerințele Elenei Kretzulescu au venit treptat, astfel că arhitectul a trebuit să-și adapteze planurile construcției. Totodată, având în vedere că terenul este aflat într-o pantă, între latura din nord și latura din sud a construcției există o diferență de aproape un etaj.

Arhitectul a realizat o pivniță mult mai mare, în care a înglobat-o pe cea veche, a dublat unele ziduri, astfel încât să realizeze spații suficiente pentru bucătărie și alte camere tehnice.

Mai mult, în aripa dreaptă a palatului, Elena Kretzulescu a construit o seră. Grajdurile se aflau în partea de vest a palatului, unde se găseau și spălătoria și camerele pentru personalul de serviciu.

Fațada dinspre Parcul Cișmigiu se face remarcată prin turnul său și scara exterioară, dar și prin mansardele înalte ale clădirii.

Totodată, în jurul palatului era amenajat un parc cu o suprafață de aproximativ două hectare, care cuprindea mai multe terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare și câteva poduri. Aleile erau somptuoase, șerpuite și aveau în stânga și în dreapta brazi verzi plantați.

În prezent, Palatul a fost modificat și a rămas cu o grădină mică, în timp ce restul a fost integrat în actualul Parc Cișmigiu.

Frumusețea interiorului depășea însă cu mult exteriorul. La parter se afla holul larg, boieresc, ce făcea legătura cu saloanele din jur, dar și scara de nuc masiv ce permitea accesul la etaj. Acolo, toți pereții erau acoperiți de goblenuri, iar covoarele și tapetele de mătase duceau cu gândul la o atmosferă aristocrată.

De-a lungul anilor, Elena Kretzulescu a găzduit la Palatul din București mai multe personalități culturale și muzicale.

În anul 1927, Primăria Capitalei a cumpărat Palatul de la Elena Kretzulescu. Clădirea, a cărei arhitectură impresionează prin spectaculozitate, este în prezent în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, fiind sediul Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO.

Palatul Kretzulescu a trecut prin mai multe transformări, etape și a avut mai multe întrebuințări. În anul 1927, Elena Kretzulescu a fost nevoită să renunțe la Palat pentru că nu îl mai putea întreține.

Astfel, la vârsta de 70 de ani, aceasta a vândut clădirea Administrației din București care a amenajat, în următorii ani, un Muzeu de Artă Religioasă.

Ulterior, după anul 1948, atunci când s-a instaurat regimul comunist, timp de mai bine de peste 20 de ani, Palatul Kretzulescu a fost folosit de Consiliul General al Sindicatelor din România.

Abia în anul 1972, acesta a devenit sediul Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO. Fiind o clădire de birouri, accesul nu este deschis pentru vizita publicului.